Andrei Mihail

Andrei-740Asist. dr. Andrei MIHAIL

Andrei Mihail este doctor în sociologie al SNSPA, cu o teză despre realitățile sociale bolii renale și a transplantului în rândul persoanelor cu grefă din România. Cartea sa, Aproape Oameni: Experiența Socială a Transplantului Renal, este una dintre primele lucrări de antropologie medicală din mediul universitar românesc. În ultimii ani, a fost tot mai interesat de antropologia sportului. Astfel, în 2018, a obținut o bursă FIFA acordată de Centrul Internațional de Studii în domeniul Sportului (CIES) din Neuchâtel pentru a documenta istoriile sociale ale stadioanelor muncitorești din București. În paralel, Andrei s-a implicat în nenumărate activități extra-academice. În trecut, a fost coordonatorul rubricii Balonul e Profund din revista Scena 9 pe care a transformat-o într-un proiect de sine stătător, Revista Stadion. Acum mai lucrează și la realizarea unui podcast despre suporterii echipelor de tradiție ale fotbalului bucureștean. Concomitent, Andrei a participat în mai multe cercetări non-academice dedicate sănătății și activităților sportive și de recreere din oraș. Crede că legătura dintre cele două ar trebui întărită în peisajul politicilor publice locale ca formă de acces democratic la un stil de viață sănătos și la un oraș plăcut de toți locuitorii săi.

Cursuri predate: Practica etnografică (seminar), Antropologia corpului (seminar), Metode de elaborare a dizertației (seminar).

%d bloggers like this: